Ne-am pierdut prin Mangalia...și am descoperit 2 locuri secrete

           Mangalia. Punctul terminus de pe litoral, ultima metropolă de la mare, ultima pe hartă, desigur. Toate drumurile ajung la Mangalia? Ajung, da, pentru că Mangalia este orașul cu cele mai multe referințe rutiere de prin județ - indicatoarele albastre care ne spun mereu câți kilometri mai avem până în Mangalia. Chiar și trenul vacanței de vară este ”în direcția Mangalia”, așa anunță megafoanele prin gări dintotdeauna. Vara trece prin Mangalia, e clar, la fel și toți care aleargă să prindă weekendul în 2 Mai sau câteva zile de Vamă. Pe repede înainte, jos din tren și direct în Vamă cu autobuzul sau stând în traficul blocat la faimosul sens giratoriu din Mangalia, uitându-te la blocurile de pe margine, te gândești... ”mda, Mangalia...un oraș cu blocuri”. Dar nu este doar atât.

          Am văzut Mangalia în toate anotimpurile și am ajuns acolo și cu bicicleta dar și cu trenul, de diversitate, pentru că atunci când îți petreci copilăria în Eforie mai ai nevoie și de un boost un pic mai urban, uneori altul decât Constanța. Centrul, de la sensul giratoriu tot înainte, are o piațetă pietonală cu clădiri drăguțe cu obloane care cred că arată cel mai bine în arșița verii, cu lumina unui soare puternic și greu, așa cu un aer cosmopolit, cum era odată exact acolo și în jur vechea mahala. O mică mahala e și acum...găsești bragă rece, cafea, plăcinte și dulciuri turcești adevărate, de toate felurile. Și e minunat gândul că poți găsi drumul spre mare imediat, printre clădiri, cu oprire/plimbare pe strada Frumoasei pe unde se plimba probabil și Diana din ”Pânză de păianjen” a Cellei Serghi.

         În arșița de vară ne-am plimbat și noi prin Mangalia, am parcat și am hoinărit pe străzi de mânuța, fără hartă sau gps și din piațeta pietonală am ajuns la moschee sau geamie... o surpriză neașteptată în perimetrul urban, cu grădină verde, umbră deasă, pietroaie și alei vechi de sute de ani, ca și moscheea în sine. Mi se pare absolut incredibil că a fost construită din dorința unei femei, soție de sultan, și sigur a strâns o grămadă de povești sub micul minaret din 1575 (wow) - anul ridicării. Interiorul este simplu, ca în toate moscheele, dar e răcoare deși afară pot fi mai mult de 30 de grade, e liniște și poți sta cât vrei. Marcian a fost liber să investigheze fiecare colțișor iar la finalul vizitei am urcat și în minaret printr-o scară îngustă de tot, secretă cum zicea el, iar sus a fost fericit de priveliștea către oraș. Oamenii de acolo sunt foarte primitori, nu au făcut nicio observație copilului curios :). E foarte pitorească atmosfera, fântâna din grădină și foarte vechile pietre de mormânt. Și este, poate, puțin bizar dar interesant și veritabil culturii musulmane cum poți sta la măsuțe mici, pe pernuțe colorate, la umbră și sorbi dintr-un ceai sau dintr-o cafea, preparată chiar acolo. Când am mai fost alta dată cu o prietenă, ne-am amuzat un pic de cât de veritabil e totul când ne-am îmbrăcat în ”halat” și ne-am pus ”batic” ca să vizităm, nu e neplăcut, e interesant, nu cred că mai purtasem cele două accesorii în același timp și miroseau frumos, erau și călcate :) Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia nu trebuie uitată!

                 Fericiți de vizita la geamie am plecat mai departe, ajunși pe faleză, am lăsat portul turistic în stânga și am continuat să ne plimbăm pe faleză, în dreapta. Nu mai fusesem și erau multe vaporașe și bărci acostate pe care le-am tot admirat, ne-am încurcat pe străduțe și drumuri, am cărat copilul în brațe că nu luasem un sistem de purtare, am dat și peste niște clădiri nu tocmai potrivite cu vizita noastră turistică, obosisem, nu mai era pitoresc și ne tot gândeam care este drumul cel mai scurt pentru întoarcere... Când am observat podul de fier și mi-am amintit imediat de mica insulă din Mangalia pe care nu fusesem niciodată. Da, acolo este și pescăria din Mangalia și daaaa se găsește pește. Cumperi direct de la pescarii care se întorc de pe mare dimineața, direct din barcă, super frumos. Insula este mică, cu praf alb și iarbă uscată, două drumuri de pământ o înconjoară, amândouă ajung la pescărie. Iar podul de fier se ridică iar într-o zi norocoasă, când părăsesc navele militare portul, se poate urmări întreaga acțiune. Nu e mare lucru de făcut, se poate și pescui de pe malurile insuliței, dar e minunat de admirat, e un peisaj unic, nu prea sunt insule, chiar și așa de mici, pe litoralul românesc. Iar pasionații de peisaj industrial, sau copiii înnebuniți după vapoare și lego, trebuie să știe că de aici se vede perfect șantierul naval Mangalia, cu toate navele, mașinăriile și containerele.

 

               Mangalia merită o oprire, o plimbare, e un oraș cu multă istorie, mai sunt și alte lucruri de văzut, iar de dragul atmosferei unice nu pot să închei fără să amintesc, și ce a scris Regina Maria despre Mangalia în ”Memorii din exil”:

”Mangalia este o așezare cât se poate de dobrogeană; o îngrămădeală de căsuțe scunde, de piatră, cu acoperișul din olane, care se risipesc pe un teren accidentat până pe malul mării, plat și interminabil, străjuit dinspre uscat de niște lacuri întinse.”

 

Fotograful este Dimitrie - Studioul colorat

Vin bunicii în București? Patru idei de plimbări împreună.

          Cum era vorba cu oamenii din București? Îi întrebi de unde sunt și afli că plaiurile natale sunt undeva în provincie iar ”acasă” este, uneori, în altă parte decât în capitală. Cel mai adesea se duc toți acasă de sărbători, în vacanțe, în zilele libere, poate. Iar părinții îi vizitează...cam rar, nu e timp, spațiul e mic, mai e și un coleg de apartament, dar mai ales: ”E aglomerat, mamă, Bucureștiul, veniți voi acasă acum. Da, sigur, o să venim și noi, e frumos, da, dar e foarte aglomerat”. Dar când apar copiii/nepoții păi atunci vin. Se luptă cu drumurile, cu traficul, ignoră prognozele meteo și sunt optimiști și...vin. Apoi urmează alt maraton...hai la mall, la film, în Herăstrău, la Mogoșoaia că e super. Este, sigur, se fac poze, se păstrează amintiri iar următoarea dată când vin totuși nu ar mai merge acolo și acolo.

         Unii vin de voie, de nevoie, mai stau cu nepoții în timpul săptămânii, ajung să cunoască foarte bine vecinii și locurile de joacă din cartier. Apoi vine weekendul în care se vrea o reîntregire familială, de relaxare, dar nu acasă - spun copiii, strigă nepoții, dar nu la mall sau în Herăstrău - susțin bunicii. Pentru că e prea aglomerat, știm deja.

         Bucureștiul la final de vară e grozav, nu e aglomerat, și dacă se întâmplă să fie și o bunică sau un bunic în vizită trebuie să știe că este ideal de plimbare. Sunt multe locuri de care ne putem bucura la final de vacanță, eu m-am gândit la câteva pe care le-am văzut recent, pe unde ne-am mai plimbat noi cu bunicii și care nu pun problema aglomerației.

  1. Parcul Pantelimon

         În periferie, e adevărat, dar destul de accesibil, mare, liber și plin de locuri de joacă în stare bună, parcul Pantelimon este unul dintre preferatele mele. Aproape că nu este niciodată aglomerat pentru că este mare, are multe alei bune pentru role, biciclete și se pare că nu este considerat destinație specială de weekend. Sunt zone de joacă cu tobogane, leagăne, tiroliene, de toate, și nu, nu stau copiii la coadă. Pe malul lacului sunt pescari, unii bunici ar fi încântați de priveliște, liniște și...bucuria celui mic, toate în același timp :) Parcul Pantelimon este situat la intersecția șoselei Gării Cătelu cu șoseaua Pantelimon, se ajunge ușor, fără teamă de febra parcării, sunt multe locuri de parcare chiar în fața parcului.

2. Biserica Mărcuța       

        Foarte aproape de parcul Pantelimon - după principiul dacă tot am ajuns în zonă - este biserica Mărcuța, ascunsă bine între blocurile comuniste, nu e de mirare că nu prea se știe de ea. Da, e celebră pentru că aici a fost găzduit cândva Eminescu și există și o serie de legende pe această temă. Am vizitat-o de mai multe ori, prima dată cu turul mămicilor purtărețe și de atunci am rămas cu gândul la ea pentru că este o importantă oază de istorie. Este forte veche, a fost construită undeva la sfârșitul anilor 1500 și renovată de mai multe ori de atunci, firește, aș spune un pic cârcotaș, mai puțin în ultimii 50 de ani. Nu doar biserică ci parte dintr-un lanț de fortificații ale capitalei, da, acelea despre care cauți informații și nu prea găsești pentru că... dar, în sfârșit, asta e altă poveste...despre Bucureștiul nostru de azi. Bunicilor le plac mănăstirile, sigur le-ar plăcea poveste bisericii Mărcuța, din spatele blocurilor gri din Pantelimon.

3. O plimbare pe chei...cheiul Dâmboviței

       Este mult spus chei, știu. malul Dâmboviței sau, chiar mai corect, pe splaiul Dâmboviței, în amonte, în aval, după traseu. Cred că cel mai frumos este la apus când luminile orașului se întâlnesc cu ultimele raze de soare. De la Unirii în sus, aș spune, pe malul drept că e ceva mai mai mare perspectiva, sunt mașini, da, este trafic, dar Dâmbovița merită un pic de considerare, s-au făcut ceva eforturi ca ea să ne străbată orașul, așa cum e acum, îngustă și doar ușor curgătoare dar vine tocmai din Munții Făgăraș. Cred că nu este bucureștean ”adoptat” care să nu se fi întrebat unde se duce Dâmbovița la Unirii. Nu am răspunsul complex dar știu că este captată cumva și trece pe sub metrou și pasaje. Apoi, plimbarea e prin miezul orașului, trotuarul de lângă este mereu liber, poduri pietonale, rațe de hrănit cu pâine sau covrigi, trebuie încercat, măcar o dată.

4. Parcul Tineretului...cu bicicleta

        Închei tot cu un parc, unul în care am descoperit în această vară o inițiativă minunată: închirierea gratuită de biciclete cu ataș pentru copil în parcul Tineretului. Unii bunici folosesc mult bicicleta pentru deplasări în orașele unde locuiesc, poate s-ar încumeta și în București, în parc, desigur. Programul acesta drăguț ”Familia pe roți” mai este valabil doar până în septembrie deci trebuie să ne grăbim dacă vrem să invitam bunicii. Parcul este foarte mare, copilul sigur o să fie super fericit să călătorească în ataș/ trailer iar opriri se pot face...nenumărate la diverse distracții din orășelul copiilor sau de pe lângă Palatul Copiilor. Noi am descoperit întâmplător bicicletele cu trailer și am fost absolut uimiți că se pot lua gratuit în baza câtorva date din cartea de identitate. Și ne-am plimbat. Aproape două ore prin tot parcul care, de altfel, este unul unic în București pentru că se schimbă relieful - exagerez puțin, poate - dar vreau să subliniez că nu trebuie ratat dealul de lângă orășelul copiilor. Acolo, pe micul punct mai înalt, chiar este un loc bun de belvedere, de panorama, se vede centrul Bucureștiului, mai puțin acum vara prin frunziș, dar se disting clădirile înalte și e un pic altfel decât întâlnitul peisaj plan de parc bucureștean.

 

     Summer in the city... e frumoasă vara în București, mai ales acum când nu ne mai plângem de cald și știm că mai e doar puțin până începe furia urbană adevărată! Bucurie!

 

Foto: Dimitrie - Studioul colorat

Parisul...zilele astea

      Cu multă nerăbdare și câteva schițe de planuri am așteptat vacanța din vara asta, vacanța din vacanța, a se înțelege plecarea noastră în Franța din lunga vacanță de vară. Nu sunt eu genul chiar super organizat dar când călătorești cu un copil mic... te transformi și m-am transformat și eu în genul mai organizat prin experiența mea și a altora. Organizat, frumos am cumpărat biletele de avion cu vreo 2 luni înainte, zbor de linie, nu low cost, am preferat compania mai mare, aeroportul mai aproape de Paris deci mai puțin timp de așteptat prin trenurile/busurile de legătură. Mie mi se pare important, la nici 3 ani este obositor să te muți dintr-un mijloc de transport în altul, mai ales că destinația noastră finală nu era Paris, deci erau mai multe drumuri în discuție.

      Când călătorești cu un toddler (îi mai spun toddler doar pănă împlinește 3 ani, apoi altă etapă :) trebuie să ai mai multe lucruri cu tine. Părinții informați deja cunosc faptul că poți lua cu tine un cărucior de copil, chiar până la intrarea în avion, că poți lua gustări și lichide în bagajul de mână al copilului, că după 2 ani copilul plătește bilet întreg și are locul lui în avion. Noi nu am luat căruț, am avut sistem de purtare și un mini troler pe care Marcian și l-a umplut singur cu cărticele, caiete, carioci, stickere, gustărelele pregătite de mine, ștampile, mașinuțe, am strecurat noi și un rănd de haine de schimb și înainte de plecare s-a hotărât ca mare nevoie ar avea și de locomotiva și un vagonel și 4 șine... celebrele de la Ikea, exact. I-a plăcut să plimbe singur trolerul sau să îl plimb eu și pe el și pe troler sau el sus pe troler, diverse combinații. Comparând cu anul trecut când Marcian era mai mic (1 an și 9 luni), vara asta am călătorit mult mai ușor. El a înțeles mult mai multe lucruri și informații, tantrumurile s-au redus considerabil și nu a mai dorit să exploreze în detaliu avionul sau trenul ceea ce, recunosc, a fost mult mai simplu pentru noi. Cred că a deja știa diverse iar acum s-a mulțumit să stea pe scaun (da, incredibil) și să vorbim despre ce vedem, oameni, mecanisme sau peisaje.

      14 iulie nu ne-a adus vești plăcute, este bizar ce se întâmplă, starea de urgența se prelungise pentru toată luna iulie. Asta însemna extra măsuri de securitate, zone securizate, zone publice închise, proceduri mai îndelungate la aeroport deci posibile întârzieri etc. Am hotărât atunci ca Parisul (oh, ce păcat) să rămână doar de tranzit, respectiv câte o după amiază și câte o noapte la venire și la plecare. Îmi tot aminteam la diverse intervale de timp că odată, pentru vreo 2 minute, m-am uitat pe asta  E bine de știut, e important, de fapt, dar nu e deloc confortabil.

      Am rezervat hotelul și am hotărât să nu fim panicați ci vigilenți și să urmăm planurile la fel cum, am observat, toată lumea o face în Paris sau în altă zonă din Franța. În mod normal am fi închiriat un apartament dar pentru 2 zile nu părea nimic ok și hotelul l-am ales într-o zonă destul de securizată, da, din păcate tocmai pentru că avusese loc un incident acolo, în urmă cu ceva timp. Mixed feelings cum se spune... eu sunt destul de emotivă. Dar a fost bine, la urma urmei statisticile spun că incidența rănirii într-un accident rutier este de multe ori mai mare decât a uneia într-un...nu-vroiam-să-spun...atac terorist.

      Pază, poliție și jandarmerie peste tot începând cu aeroportul dar m-am simțit în siguranță și am uitat repede pentru că oamenii în uniforme erau prietenoși (poate doar aparent) și te ajutau cu informații, indicații, nu am mai văzut așa spirit voluntar, sigur era dictat de situația specială.

    Aveam o listă mai lungă cu locuri pe care aș fi vrut să le revăd și altele noi pe care vroiam să le cunoaștem împreună cu Marcian: cu vaporașul pe Sena, muzeele pentru copii, Ferris Wheel, le 104 etc. Am evitat, totuși.

     Dar Parisul era cum îl știam...aglomerat, fermecător și cu același aer permanent, nepieritor. După ce am ajuns la hotel, am evaluat rapid distanțele și am plecat către Jardin du Luxembourg. E un loc foarte bun să întâlnești mai mulți parizieni decât turiști, mai ales într-o zi lucrătoare, după amiază. Am profitat de drumul către și ne-am plimbat și prin fața Pantheonului, pe străzile înguste și pustii vara, de lângă Sorbona. Jardin du Luxembourg este un parc mare cu grădini frumoase, franțuzești tipice - doar o zonă unde poți sta pe iarbă - cu praf alb care se așează pe picioare, praf sau nisip? Oricum și asta e tipic, l-am văzut și în Tuileries pe stilettos sau pe alți pantofi ai momentului din picioarele oamenilor frumosi care beau vin spumant pe scaunele verzi din fier, la sfarșit de zi, vorbind despre ce s-a mai întâmplat și urmărindu-se unii pe alții. Acum ceva timp nu vedeam copiii din peisaj, credeam că nu sunt pe acolo copii. Dar sunt. Acum știu. Se joacă prin praf sau hrănesc peștii imenși din bazinele fântânilor. Ceea ce am făcut și noi. Am mâncat înghețată și ne-am dorit, Marcian mai mult, să intrăm într-un loc de joacă cu tobogane, leagăne, unul tipic de București :) am remarcat chiar și obiecte asemănătoare doar că, cel din Jardin du Luxembourg, la orele 19 era închis. Și așa a rămas iar noi ne-am bucurat de multe alei libere pentru că la câteva minute după 19 parcul era aproape gol.

      Patiserie și vin. O nouă zi și o altă destinație despre care voi povesti separat.

      Parisul la întoarcere, într-o zi de duminică era puțin agitat, ceva linie de metrou închisa, ceva știri și alerte. Am mers la același hotel iar după amiază nu am mai luat metroul ci am mers pe jos până pe malul Senei, am bifat câteva carusele :) iar apoi ne-am lăsat controlați în gență, rucsac și punga de patiserie de către jandarmi și ne-am plimbat alături de...tot orașul ieșit după program pe așa zisa plajă de pe Sena. Simțeam din nou că suntem în siguranță. Apoi am prins curtea din spatele Notre Dame de Paris neobișnuit de liberă și ne-am bucurat ca niște turiști...norocoși?! Și am mers tot pe jos înapoi, spre hotel, pe străzile deloc aglomerate.

      Patiserie și ceva Laduree și a doua zi înapoi către București, deși mai aveam ceva timp la dispoziție, am mers direct spre aeroport.

     Eram super fericita să mă plimb din nou prin Paris, mi-a părut rău de planuri dar cred că e important să conștientizăm ce se petrece și fiecare să luam cea mai bună decizie. Mie nu îmi place atitudinea ”nu mi se întâmplă mie, nu are cum”, nici paranoia nu e bună, la celălalt pol. Acesta a fost planul nostru și l-am descris tocmai pentru că ne-au întrebat câteva persoane, altele s-au îngrijorat pentru noi dar a fost bine și frumos, after all.

Fotograful este Dimitrie - Studioul colorat

Trending now - plaja Tuzla sau unde mai găsesti un loc (frumos) acum

         Mijloc de august, marele peak al sezonului estival la noi pe litoral... ştiu cum arată staţiunile acum, eu nu aş alege niciodată un sejur în august pe meleagurile noastre, aglomerat nu este un cuvânt bun pentru descriere, nu, este prea puţin. În sfarşit, ne place sau nu, acum sunt vacanţele, concediile, se închide biroul, oficiul, grădiniţa şi doar nu o să stăm acasă. Ocazional sunt întrebată dacă știu vreo plajă frumoasă, mai sălbatică, mai neumblată și știu, știam una, mai multe, de fapt, dar una îmi place mie foarte mult - plaja Tuzla. Nu mai e chiar așa un secret, de la an la an, câmpul de lângă se îngustează lăsând loc de parcare mașinilor cu numere de București, mai ales. Dar am fost și vara asta și atmosfera e aproximativ aceeași pe care o știu eu din copilărie. Ei, în august se schimbă puţin demografia, nu garantez pentru vreun peisaj edenic dar măcar e o plaja mai genuine şi promit, promit, promit că în septembrie e perfect! Eu am mai amintit de plaja Tuzla când am povestit despre plimbarea cu bicicletele, aici.

       Eu aş recomanda parinţilor plaja Tuzla mai ales pentru că e interesant să ştie copiii cum arată o plajă adevărată, ca să nu exagerez totuşi, o plajă mai neingrijită aşa, în sensul lăsată relativ în voia naturii. Cum pe mal sunt şi alge, cum nisipul nu e extra fin, cum găsim scoici de toate felurile, cum sunt şi draci de mare in nisip, cum miroase a peşte şi a mare, a alge, poate. Cum nu găsim nimic de cumpărat, ce bine, nu?

        Plaja Tuzla e aproape de Eforie Sud dar și de când intri pe drumul de pământ peisajul se schimbă total, mergi ușor, în spatele mașinii se ridică praful, în soarele de iulie mirosul din aer te păcălește, miroase a praf dar și a mare. Uneori sunt și turme de oi pe câmp și trebuie să aștepți să treacă. Primul reper este o antenă mare ruginită, pe dreapta, în câmp și imediat ce treci de ea realizezi că ești unde trebuie. Este, probabil, punctul cel mai înalt al falezei și poți privi toată plaja, păduricea, barăcile de pescari, cazematele și pietroaiele...până în dreptul farului de la Tuzla, nici mare, nici mic dar destul de vechi și misterios. Misterios... împreună cu tot locul acesta frumos, da, mie plaja de la Tuzla mi s-a părut mereu misterioasă. Cum pășești mai jos de faleză, nu mai ai semnal la telefon sau poate doar foarte, foarte slab. Și asta chiar e o deconectare de la urban, te bucuri fără check in și notificări, fără terase, fără șezlonguri, fără beach bar și alte distracții dar și fără salvamar sau diguri

         Sunt mai multe poteci care duc la plajă, prin păduricea de măslini sălbatici. Dar a doua dintre ele, după antena ruginită la stânga, este cea mai frumoasă. Tot malul de aici a fost refăcut în urmă cu ceva ani, consolidat cum se spune în termeni buni, păduricea a fost defrișată aproape în totalitate și multe dintre căbănuțele de stuf demolate. Dar natura este surprinzătoare și sălbăticia s-a refăcut repede. Aleea către mare trece din nou printre măslini sălbatici și tufe de muri, iarba e verde și deasă, plină de trifoi iar micul izvor curge în continuare.

         Mergeam aici în copilărie cu părinții și stăteam o zi întreagă. Cu cort, cu barcă, cu paravane de vânt, cu grătar, cu pisica, cu jucării, cu zmeu. Găseam un loc perfect, lângă o cazemată și alergam pe toată plaja, vâsleam barca gonflabilă de-a lungul malului și înălțam zmeul, urmăream vapoarele cu binoclul și îmi imaginam că și Robinson Crusoe a trăit pe așa o plajă, într-o baracă de stuf, printre măslinii sălbatici, ca la Tuzla.

        După aceea am citit Europolis şi îmi imaginam eu că acolo era toată treaba, înotam ca Penelopa în golf, doar că la Tuzla :). Apoi, m-am uitat la Lost... sigur că în capul meu se asemăna aşa oarecum cu....plaja de la Tuzla şi cănd mergeam pe acolo aproape că eram în cautarea hatchului. Şi altă dată mai ramâneam cu cortul peste noapte pe plaja, foc de tabără, muzică, skinny dipping in the dark - vorba cantecului, răsăritul, baia în mare de dimineaţă etc.

      Aproape că uitam să spun că la Tuzla, cu puţin noroc, sunt şanse să înoţi foarte aproape de delfini. Pentru că nu e gălăgie, skijeturi, diguri şi alţi factori perturbatori iar prietenoşii delfini se apropie foarte mult de ţărm. Mare bucurie pentru Marcian, prima dată nu a reuşit să îi vadă dar au revenit câteva ore mai tărziu şi printre câteva salturi am putut să îi admirăm perfect.

     Distracţie frumoasă la Tuzla, pe plajă, pe promenadă, pe faleză, pe lângă far sau la pescărie dar, sper eu, cu responsabilitatea celor câteva gunoaie pe care le luăm cu noi înapoi (poate şi unul în plus, bonus, adunat de pe plajă) cu timiditate şi cu discreţie, suntem puţin mai liberi pe plajă acolo şi nu vrem să schimbam nimic, da?

Ah, da, şi încă ceva....  Păstraţi secret!

 

Poze - Dimitrie - Studioul colorat

    

Ce e în geanta de plajă?

       Geanta de plajă era pentru mine până acum ceva ani... un prosop împăturit cu o sticlă de apă la mijloc, eventual. Cam atât. De fapt, dacă mă gândesc mai bine aș putea contura o evoluție, pe vârste, a bagajului pe care îl căram la plajă pentru că la 15 ani nu e ca la 25 și necesitățile se schimbă, cu vârsta devine mai...complex, sofisticat?! Glumesc. Dar doar parțial.

        Îmi amintesc bine vara 2002, hituri românești la terase, concerte pe plajă, să zicem că aveam 14 ani, ce căram la plajă? Nu luam nimic pentru că nu prea aveam voie la orice oră, fără să dau de știre părinților, nu luam nici prosop pentru că mergeam pe furiș cu o prietenă bună. Uneori nu luam nici costum de baie ca să nu fie, practic, nicio urmă pe sârmă la uscat. Da, făceam baie îmbrăcate și așteptam apoi destul să ni se usuce hainele ca să putem merge acasă. Era foarte palpitant. Cred că se minuna lumea din jur deși, firește, căutam locuri mai retrase pentru aventurile astea. Dar cum Eforie e o urbe mică, cu apa șiroaie curând din haine și părul proaspăt stors și prins cu un clește, în goana mare pe scările de pe faleză inevitabil ne întâlneam cu ceva oameni cunoscuți. Și a doua zi era vreun examen, unul important. Urmau niște întrebări curioase, noi aveam niște răspunsuri grozave, baia în mare era pentru noroc, superstiție pentru reușită. Probabil ne-a ajutat... asta sau altceva că a fost totul bine, până la urmă.

     Niște ani mai târziu am început să car și reviste la plajă și pentru că mă documentam bine din ele aflam cu surprindere că mai am nevoie de niște lucruri. Loțiune de plajă, cremă, ulei pentru bronzat, hidratarea este foarte importantă, doi litri de apă, ochelari de soare că se reflectă lumina de pretutindeni pe plajă. Și o geantă ca să încapă toate astea. Luam și umbrelă uneori pentru că, așa scria, soarele poate deveni periculos. Uitam apoi pe plajă umbrela nedesfăcută, făceam un drum înapoi prin soarele de prânz și dacă tot ajungeam pe plajă... păi mai stăteam vreo trei ore că se mai adunau niște fete.  În mod absolut evident trei creme de plajă, o sticlă de apă și o umbrelă reprezentau o responsabilitate prea mare pentru mintea de atunci. Săream de la dig, ne chinuiam să sărim ”ca lumea în cap de la mal” așa că loțiunile rămâneau în geantă. Reaplicam a doua zi cu religiozitate și cu...nisip pentru că le uitam fără capac, mergeau din mână în mână, toată lumea avea nevoie de ele în prima oră. Apoi se terminau și nu mai cumpăram altele pentru că... eram deja bronzate, deci protejate ziceam noi, vara era pe ducă și așa. Sau dacă mai rămânea vreuna pe acasă, ei bine, era foarte bună vara următoare la început când se aplicau regulile citite prin reviste.

      Sigur că etapa următoare, din anii de liceu, a fost una de documentare intensă și marea descoperire a năclăirii cu ulei de măsline. Din cap până în picioare, pentru un bronz uniform și de durată. Și atunci nu mai stăteam cu orele în apa mării, sărind de la dig sau de pe pietroaie. Nu. Stăteam pe nisip și înduram. Verificam din când în când între noi rezultatele, cineva era declarat bronzometru iar scopul străduinței noastre era bifat când ne apropiam de o nuanță wenge, sau cum?! Mahon? Ulei de măsline all the way. Se pătau prosoape, haine, intra și în păr. Dar era bun și pentru păr, era genial. Mai erau și alte uleiuri pentru bronzat dar uleiul de măsline le bătea pe toate, stau dovadă niște poze cu niște fete aproape mulatre, carbonizate (!!!) dar mulțumite, stimă de sine, fericire.

    Urmează etapa cu SPF. Etapă care vine cu ceva responsabilizare. De care SPF? 50? Mult, nu te bronzezi deloc, nici cu 25 nu te bronzezi, ziceam noi și cumpăram cu 15 sau cu 10, dar mai rar, că se găsea greu. Citeam eticheta, trebuia fără parabeni, nu sunt buni parabenii. UVA și UVB trebuia sa scrie pe etichetă. Nu îmi mai amintesc exact, le foloseam, sper, ceva mai mult, mai des.

     Din fericire nu prea ajungeam la arsuri solare deși, clar, nu respectam nicio regulă. În cel mai rău caz ne ”cojeam” pe nas sau pe umeri dar fără dureri, usturimi. Cred că pentru că făceam treburile astea vară, de vară, zi de zi. Dar am auzit multe, foarte multe povești cu iaurt aplicat ca loțiune după soare, prima măsură de urgență în caz de arsură solară. Și mai erau pe plajă turiști cu pielea roz, ba nu roșie, grena, inflamată. Le citeai suferința în priviri și puteai să înțelegi că următorul drum a fost la farmacie sau la urgență.

     Lăsând orice glumă la o parte, soarele e periculos. Știm toți, sunt sigură de asta, că trebuie sa ne protejăm de soare folosind creme cu protecție solară sau purtând îmbrăcăminte adecvată. Loțiunile cu protecție solară sunt formulate așa încât să oprească radiațiile de tip UVA și UVB să intre în piele. Mulți ani nu am știut exact la ce se referă aceste două abrevieri. Raze ultraviolete de tip A și B. UVA cauzează arsurile pe suprafața pielii și se pare că mai contribuie și la îmbătrânirea ei, la riduri, în timp ce UVB pătrund mai departe de epidermă și ar fi și unele dintre cauzele detestatei maladii cu c, cancerul, exact.

     Pentru mine cel mai practic a fost să rețin că loțiunile cu SPF (sun protection factor) 15 ne protejează, de fapt, de 93% din radiațiile UVB, SPF 30 protejează de 97%, în timp ce SPF 50 protejează de 98% din radiațiile UVB. Aparent, diferența nu este mare între ele, totuși este de luat în calcul de persoanele cu piele foarte deschisă la culoare, sensibilă. Dar procentele acestea se respectă doar dacă aplicăm cantitatea corectă adică 2mg de cremă cu SPF pe 1 cm pătrat de piele. Cantitatea aceasta aproximativă o putem obține dacă punem o monedă mică în palmă și, comparând, tot atâta cremă lângă ea. Iar cifrele care fac SPF nu indică timpul de stat la soare sau temperatura de afară, cum s-a mai auzit. În funcție de tipul de piele, expunerea la soare fără a ajunge la o arsură, este de câteva minute, cifra din dreptul SPF prelungește minutele de atâtea ori. Pe scurt, dacă ai un ten normal și poți sta la soare cam 15 minute până să te arzi, o loțiune cu SPF 15 te va proteja de 15 ori mai mult ca și timp. Sigur că schema este valabilă doar dacă reaplicăm crema la fiecare 2 ore și imediat după ce ieșim din apă.

       Probabil că multă lume a ajuns să citească niște studii alarmante (eu m-am panicat un pic, recunosc) cum că 80% din expunerea la soare o facem în copilărie. De aici extra grija pentru expunerea copiilor la soare și îngrijorarea unora ca mine, care au stat toată copilăria la soare. Totuși, Skin Cancer Foundation spune că studiile recente contrazic ipoteza aceasta și că în copilărie de fapt consumăm doar 25% din expunerea solară, mai ales în zona cu patru anotimpuri. Și m-am mai liniștit și eu.

      Și hainele protejează de razele soarelui dar nu orice fel de țesătură, am auzit de arsuri de soare prin blugi. Ne protejează de soare țesăturile dense, strânse care nu lasă loc razelor solare să pătrundă. Sau umbrelele dar mai ales cele cu stuf pentru ca prin majoritatea umbrelelor de tarabă trec cu ușurință tot felul de raze.

     Acum, de când merg împreuna cu Marcian la plajă, bagajul despre care povesteam a căpătat niște dimensiuni pe care nu mi le imaginam altă dată. Ei ba da, mi le imaginam, le cunoșteam deja, vedeam turiștii cărând, trăgând și transportând o grămadă de obiecte gonflabile, de plastic, mici și mari, plutitoare sau zburătoare, pe roți, în spate sau cum se putea. Dar, evident, ”când o să am eu copii nu o să car atâtea lucruri pentru că...” Nu mai știu ce urma dar pot să presupun că mizam pe faptul că al meu copil va fi peste cerințele comune și se va mulțumi cu un bagaj minimalist și va fi suficient de ”bine educat” și auto stăpânit să nu dorească absolut nici un kitch gonflabil iar eu mă voi juca cu el într-o armonie ruptă din filmele franțuzești cu plaje semi populate. Sigur că realitatea nu este departe de imaginația de atunci (ha, ha) dar doar în privința bagajului...aproape minimalist pentru că rotesc kitchurile, obiectele, le luăm la plajă pe rând pentru că altfel și-ar pierde din farmec, ar zace întinse pe plajă, aș muri eu încet alergând după ele la plecare, pe la copiii vecini de cearșaf, aș mai ruga și pe alții să mă ajute să le strâng, oricât m-aș strădui să le aranjez înapoi în geantă nu ar mai încăpea ca la venire și m-aș panica un pic cum să le car, dezumflu, împăturesc rapid, în timp ce Marcian urcă singur treptele spre faleză iar eu mă gândesc ce bun ar fi un sac. E doar un exercițiu de imaginație, nu că mi s-ar fi întâmplat mie... :) Tocmai de aceea am fost la plajă de câteva ori cu roaba și a fost minunat pentru că și Marcian a stat tot acolo și i-a plăcut foarte tare.

       Astfel, avem în geanta de plajă următoarele obiecte foarte interesante și mult dorite de copil și le rulăm zilnic, când mergem la plajă. Le-am ordonat în niște categorii:

Zburătoare:

-zmeu, disc, bumerang, ceva mingi de dimensiuni mici și mari.

Plutitoare sau pentru apă:

- Colac elefant, colac simplu, bărcuță gonflabilă, saltea gonflabilă, minge gonflabilă, găletușe, seringă (cum sa îi spun?!) pentru jet de apă.

Pentru nisip:

-tot felul de forme, lopeți, strecurătoare, greble, cupe, castronașe.

      Obligatoriu bagajul pentru plajă include și:

-o umbrelă, cremă cu SPF 50, apă, o gustare și pălării.  

    Totuși, dacă ar fi să fac un top al celor mai folositoare lucruri pentru plajă, acesta ar include:

- tricoul cu protecție solară 50 (noi am luat unul de la Decathlon, materialul este asemănător celui pentru haine de sport și se usucă imediat dacă se udă)

-șapca cu protecție solară 50 (tot de la Decathlon și am ales-o și pentru că are și protecție pentru ceafă)

-umbrelă pătrată pentru plajă, spf 50 (tot de la Decathlon și mi s-a părut folositoare pentru că atunci când bate vântul poate sta pe o latură și servește și ca paravan, ținând și umbră în același timp)

-setul de jucării con și cupe de înghețată de la Ikea care ocupă mereu loc în bagaj pentru că Marcian îl preferă și servește pe toată lumea la plajă cu înghețată cu cupe de nisip.

-ochelari de soare - Marcian îi cer singur, mai ales dimineața când lumina este mai puternică

        Cele mai frumoase jocuri le facem tot împreună și de multe ori nu cu obiectele mai sus menționate. Punem nisip uscat și ud în sticle, adunăm sticlă șlefuită de mare care arată exact ca pietrele prețioase iar Marcian este fascinat de micile cioburi, facem castele de nisip ud, gropi imense, șanțuri, baraje și turnulețe, fețe din pietrele de pe plajă, desenăm în nisipul ud, aruncăm cu pietre în apă sau urmărim pescarii de pe dig.

       Vara e tare frumoasă la mare, pe plajă, se fixează vitamina D, aerosoli, apă, distracție, un porumb fiert, un zmeu înălțat de pe mal și restul de plăceri, toate desfășurate în siguranță între 7 și 11 sau după 16:30.

       Să ne vedem fericiți pe plajă!

Photo credit: Dimitrie - Studioul colorat

Plimbări și povești din Techirghiol

          Cred că sunt câteva săptămâni de când am sunat o prietenă din București care mi-a spus că este la o pizza în... Techirghiol. Și am rămas surprinsă că și-a amintit cineva de micuțul oraș (da, oraș!) de pe malul lacului sărat și a mers direct acolo la recomandarea cuiva. Noi în fiecare an mergem la o plimbare în Techirghiol pe faleza lacului. În mijlocul verii este ca o ieșire din haosul și aglomerația care se desfășoară de-a lungul drumului european 87. Uneori mergeam cu bicicletele din Eforie, șoseaua care leagă Eforie Nord de Techirghiol nu este deloc aglomerată, sau direct cu mașina.

          De când am vorbit cu prietena mea am mai fost de vreo patru ori la plimbare în Techirghiol. Sunt sigură că renumele stațiunii nu este unul cool, nu este o destinație directă pe care să o aleagă turiștii interesați de plajă, unii probabil au auzit de Techirghiol de la vreo bunică sau mătușă care a fost ”la băi” și înțeleg la ce se gândesc. Dar nu trebuie să te cazezi la sanatoriu în Techirghiol sau musai să mergi la băi, orășelul acesta s-a schimbat surprinzător în ultimii ani și arată chiar bine iar dacă te afli deja pe litoral, în apropiere, merge luat în calcul pentru o plimbare atunci când cerul este înnorat, sunt valuri foarte mari iar briza a ajuns să fie un vânt nebun, când vremea nu este chiar potrivită pentru plajă. Alt moment de grea încercare, mai ales pentru părinți, este după amiaza când iar nu se poate sta pe plajă, soarele e puternic și căldura toropitoare iar copilul nu dorește să doarmă :)

          Știu că, în general, sunt puține variante la ”a merge la plajă” sau a te plimba pe faleză, puține parcuri și locuri de joacă gratuite, aglomerat și foarte aglomerat, nici vorbă de spațiu suficient și în siguranță pentru o plimbare cu rolele, cu trotineta sau cu bicicleta. În Techirghiol găsim și pistă de role și biciclete, loc de joacă pentru copii, parc, umbră, terase faine, străzi libere. Nu e chiar foarte mare, poate nu chiar cât un parc din București dar eu am fost super fericită când am parcat în Techirghiol, lângă promenada de pe faleza lacului, am scos rolele mele și bicicleta lui Marcian și am văzut că ne putem plimba destul, câțiva kilometri pe marginea lacului. Pista pornește din parc, de lângă locul de joacă și ajunge până aproape de Eforie Nord. Fără mașini sau alte vehicule comerciale. Când am mai ajuns prin Techirghiol? Când era ambuteiaj pe toate cele trei străzi care străbat Eforie Nord și ca să nu stăm în trafic am făcut un detur prin Techirghiol, apoi spre Agigea pe DN 38.

         Eu simt o bucurie imensă când mai scap din aglomerație iar Marcian mai are nevoie și de chill, verde, zen. Activitatea de pe plajă, atracțiile de pe faleză, mulțimile de oameni, muzică, hamsii, ponei :) sunt intens solicitante și stimulante pentru copiii mici. Dar nu numai pentru ei. Așa că eu mai caut și alte zone, învecinate cu litoralul, unde putem să mai petrecem niște timp, altfel. De Techirghiol îmi amintesc din copilărie, mă uitam la vederi vechi cu o stațiune cel puțin bizară pentru mine în anii 90 când într-adevăr în Techirghiol nu prea era cine știe ce. Mergeam la mătușile mamei și pe drum treceam pe lângă gospodării cu vaci și oi, mirosea a bălegar, cum putea fi o stațiune, mă gândeam eu, când nu au nici măcar disco Orizont sau o terasă cu muzică? Dar cândva, in 1930-40, Techirghiol era foarte cool pentru nonconformiștii vremii, veneau pentru plaja de pe marginea lacului, nămol, liniște. Sigur era un fel de spa al vremii, unul popular, chiar și Camil Petrescu în ”Patul lui Procust” alege să îl ”trimită” pe Ladima acolo pentru o vară, din ce îmi amintesc eu din lecturile din liceu.

         M-am plimbat de multe ori aiurea pe străzi prin Techirghiol, sunt multe vile vechi, unele ruinate, altele părăsite, care fac dovada stațiunii care a fost. Și acum sunt vile, hoteluri și pensiuni noi în Techirghiol dar toate foarte aproape de Băile Reci și de sanatoriul balnear. Casele vechi de vacanță, de odihnă cum scrie pe unele dintre ele, sunt pe străzile din centru, frumoase, mari și luminoase,  merită admirate din stradă, chiar și așa dărâmate cum sunt, sunt mici comori arhitecturale unele dintre ele, le-am văzut și în vederi vechi, pline de viața, și doamne cu pălării și rochii vaporoase care se pozau în față, pe trepte. Îmi și imaginez ”Jocul de-a vacanța” doar că la Techirghiol, într-o vilă de odihnă, niște cetățeni cu pălării și geamantane care au venit pentru două săptămâni...

       În afară că sunt eu nostalgică și mă plimb pe străzi, în Techirghiol mai este de văzut și o grădină botanică, tot pe malul lacului, deschisă în 2016, deci foarte tânără dar sunt convinsă că o să fie superbă în ceva timp. În spatele sanatoriului, priveliștea de acolo, de la grădina botanică este minunată, se văd toate malurile stâncoase și pustii ale lacului sărat, turnul de televiziune, despre care mulți prieteni au spus că arată misterios, așa singuratic, pe mal, lângă câmp. Aparent, grădina botanică din Techirghiol este inspirată din cea de la Balcic, chiar și clădirea din interiorul său are ceva bulgăresc, într-adevăr. Dar mie mi se pare că întreg Techirghiolul, faleza cea nouă, terasele cu ghivece de flori roșii, semănă cu orășelele din Bulgaria, dar cred că doar pentru că arată bine și lipsește amalgamul de nimicuri prezent în absolut toate locurile de pe litoralul nostru. Lunea si marțea este închisă grădina botanică, se poate vizita de miercuri până duminică, de dimineață până la ora 19. Adulții plătesc o taxă de 10 lei.

       Copiii cred că ar aprecia o măzgăleală cu nămol, lui Marcian i-a plăcut anul acesta, singur mi-a spus că ar vrea să mergem la nămol. Anul trecut, când încâ nu avea 2 ani, nu a vrut să atingă nămolul dar acum ne-am distrat împreuna. La băile reci sunt zone separate, nu toată lumea stă nud, astfel la zona de familii toată lumea are costum de baie iar zonele nud barbați/ femei nu pot fi zărite deloc, sunt despărțite de gard. Apa în lac este caldă mai mereu, fără valuri, pești sau alte vietăți în afară de minusculii viermișori din care se face nămolul (absolut deloc deranjanți) dar este foarte sărata așa că trebuie extra atenție pentru ca ustură tare ochii și nasul dacă se întâmplă scufundări accidentale :) Dacă nu știi să înoți poți pluti în siguranță în apa din lacul Techirghiol pentru ca te ține la suprafață, este mai ușor, zice tradiția la noi, să înveți să înoți aici în lac. Namolul este la dispoziție în cădițe speciale, e alunecos, gros ca o cremă, e numai bun de activități senzoriale pentru copii. În mod normal trebuie să îl aplici pe piele, întins și să aștepți să se usuce pentru ca abia apoi să te speli în apa sărată și să repeți chestia asta vreme de vreo zece zile ca să fie tratament pentru diverse afecțiuni. Noi ne-am bucurat să ne măzgălim în toate felurile și să ne bălăcim imediat. Prețul biletului pentru o intrare la Băile Reci este de 13 lei pentru adulți, Marcian nu a plătit.

       Cofetăria din centru, da zahar, brrr, dușman, știu, pizzerii, terase, clubul nautic român, exact lângă Băile Reci, cu ambarcațiuni de mai multe feluri și o mănăstire faimoasă mai sunt de văzut prin Techirghiol. În centru este și statuia turcului și a măgarului, personajele legendei lacului, copiii călăresc fericiți măgarul, părinții fac poze :) La intrare în Techirghiol mai găsim o plajă frumoasă, amenajată, cu intrare gratuită, cu salvamar și un mic ștrand cu piscine și ceva de joacă pentru copii, cu taxă, cu șezlonguri, muzică etc. Uitam să spun că Jean Constantin a fost născut în Techirghiol iar poza lui mare este în centru, pe Teatrul de Vară care îi poartă numele, unde cred că nu se mai joacă niciodată nimic, din păcate.

       Este un loc frumos Techirghiolul, plin de povești și istorie și foarte drăguț aranjat, bun de plimbare și popas și foarte aproape de drumul nostru printre stațiuni și spre autostradă, merită un pic de timp și recunoștință pentru vedeta care a fost :)

 

Photo credits: Dimitrie - Studioul colorat

PS: am adăugat și două poze din cutia cu amintiri cu oameni care trăiau fericiți în Techirghiol, cândva prin 1940.

         

Vacanță la mare, la Marea Neagră și o activitate grozavă

       Am luat vacanță! Sună atât de bine și vine, desigur, cu multă inspirație. Când pui unele lucruri pe pauză îți faci repede timp pentru altele :) Așa, ca mine acum.

       Pregătesc bagajele să mergem la mare, acasă la mare. La Marea Neagră, la noi pe litoral, este încă frumos, eu sunt ultimul susținător :). Nu, nu cred că sunt chiar ultimul dar știu multe persoane care de mai mulți ani nu se mai plimbă la noi pe faleză, lesne de înțeles motivele. Sigur, nu este Coasta Amalfi, Mallorca, nu, deloc, nu este nici măcar ca în Bulgaria, din păcate. Dar e foarte aproape de București iar acum devine atât de cald aici... iar când pentru week-end nu rămân așa de multe opțiuni... hai la mare!  

      ”Cum e să vii la mare?” m-am întrebat în fiecare vară, în copilărie. Deși nu era mare lucru, cu atât mai mult pentru mine, la Eforie oamenii păreau așa fericiți că au venit la mare. Erau turiști, la mare. Aveau de toate cu ei... umbrele, creme, colace, multe prosoape, copiii nu știau să înoate, îi ascultau pe părinți, nu săreau de pe pietrele de la dig, cumpărau tot ce se vindea pe plajă, vorbeau cu toate accentele posibile, tot timpul era planificat, plajă de dimineață, plajă după amiază. Uneori îmi plăceau oamenii ăștia fericiți care aduceau vacanța cu ei și făceau din pustiul din Eforie un orășel animat, de vară. Dar mie îmi plăcea mai mult că ”sunt de la mare”, totuși. Mă tot gândeam că sigur nu am ce face în altă parte, toată vacanța de vară :) Știu acum cum e să vii la mare, tocmai ce am împachetat colace, umbrele, creme, multe prosoape. E bucurie și o văd, mai ales, în ochii lui Marcian care acum știe și își imaginează. Întreabă mereu când mergem la mare să se bălăcească. Copiilor le place la mare, ei nu văd tarabele, scările stricate etc. Eu mă bucur de la plecarea din București, îmi place drumul acesta scurt pe autostrada vara, câmpurile colorate, trecerea peste cele două poduri și, mai ales, când drumul străbate cele câteva văi dobrogene cu vii si păduri, imediat după Cernavodă. Se bucură și Marcian, nu apreciază neaparăt priveliștea câmpurilor și nici apusurile grozave prinse la Dunăre dar întreabă de poduri și îi place să întâlnim trenurile, numărăm împreuna turbinele eoliene...și ultimele minute până ajungem la preferatul pod de la Agigea.

       În fiecare vară petrec ceva timp la Eforie și în fiecare zi cât stau acolo încerc să caut locurile cele mai frumoase, mai puțin umblate, curate, civilizate de pe tot litoralul ca să îmi demonstrez ca nu e chiar așa de... plictisitor, aglomerat și tern sau altfel, cum știm cu toții :) Să îl plimb și pe Marcian peste tot pe unde m-am plimbat și eu și mi-a plăcut.

    Pe la mare găsești locuri frumoase, nu așa de mainstream, dar nu trebuie să te aștepți să le ai lângă hotel, la distanță de plimbare pe jos câteva minute. Adică să accepți compromisul de a mai folosi mașina, trenul poate. Sau bicicleta. Mie nu îmi place să merg la plajă în fiecare zi în același loc, variez. În funcție de distanță aleg si modul de deplasare. La Tuzla și Eforie Nord cu bicicleta. La Olimp, Neptun, Mangalia cu trenul că e simplu și frumos. Și în alte locuri cu mașina. Lui Marcian îi place să schimbăm mijlocul de transport. Îi place mult cu trenul, îi place și în scaunul de la bicicletă dacă traseul e interesant și dacă avem si gustări e perfect. Și în mașină îi place pentru că el dictează ce muzică ascultăm.

       Dacă ar fi să o iau cu începutul, adică de la plecarea din București, aș reaminti niște chestii pe care noi încercăm să le respectăm de fiecare de dată când plecăm la mare. Sau ne pară rău că nu le-am respectat. Sunt basic dar merg amintite, mai ales părinților de copii mici și nerăbdători. Așadar, ne asigurăm că avem rovignetă și facem plinul cu o zi înainte sau de la o benzinărie dintr-o altă zonă, cât mai departe de intrarea pe A2. Benzinăriile de pe Theodor Pallady sau cele de pe autostradă devin super aglomerate vinerea, sâmbăta. În mod evident, plecarea după ora 17, vineri, este un risc de aglomerație asumat.

     Acum o să spun o poveste cu biciclete :) Pentru că poți să te plimbi cu bicicleta și la noi pe litoral. Și nu mă gândesc la închirierea de biciclete de prin stațiuni, câte un tur de o ora în tandem printre tarabe cu haine și porumb fiert și șoferi care țin să parcheze, cum se zice, în buza mării. Ideal este să vii cu bicicleta de acasă, nu sunt sigură (dar voi afla) câte centre de închiriere biciclete pentru o zi sunt pe litoral. Micul traseu pe care l-am făcut de mai multe ori cu bicicleta, sau chiar pe jos (merge si cu mașina dar este un drum de viteza a doua, a treia) începe în Eforie Sud, la pescărie, via plaja Tuzla, Farul de la Tuzla, și se încheie la Costinești. De fapt, nu se încheie acolo, drumul de coastă ajunge până la Olimp, la pescărie, dar noi am facut tura cu copiii anul acesta și de atât ne-am bucurat.

     Pentru această plimbare plecarea ar fi din Eforie Sud, strada Munteniei. Google Maps poate fi foarte util daca se introduce traseul pietonal Eforie Sud - Costinești și se urmărește varianta de coastă. Este una dintre zonele mele preferate de la mare, plaja Tuzla, fără semnal la telefon, și plajă și câmp cu maci și măslini sălbatici și cazemate și Farul... și în detaliu voi povesti separat, este minunată.

Totul drumul este de pământ deci pentru biciclete MTB, trekking. Merge exact pe coastă, malul este înalt, priveliștea superbă către mare, pescarie plajă. Briza în păr. Dacă ai noroc îți trece calea și o vulpe sau zărești un fazan în lanul de grâu. Iar copiii se bucură tare. Apoi, la far, partea bună a consolidării malului făcută acum câțiva ani este că poți coborî cu bicicleta exact pe lângă el. Pentru mine a fost o surpriză așa plăcută să văd de aproape bătrânul far de la Tuzla pe care doar l-am auzit când era ceață și zărit din depărtare. Farul de la Tuzla e destul de bătrân, construit in 1900, se pare că este cel mai vechi far încă folosit. El transmite semnale sonore dar și luminoase către larg și este așezat, dacă ar fi să exagerez puțin, pe un cap, un punct ceva mai estic, mai ieșit în mare decât toată faleza din jurul său, l-aș numi Capul Tuzla sau poate că deja se numește așa :) La întoarcerea de la Costinești, imediat după apusul soarelui, am văzut și fascicolul de sclipiri peste mare și de aproape.

Apoi, urmează plimbarea către epava de la Costinești, încă o distanță superbă, pe faleză. Aici plaja este foarte îngustă, stâncoasă și nu sunt multe locuri prin care se poate coborî. Când mergi pe aici nu întâlnești pe nimeni, e liniște, se aude doar marea. Mereu mă întreb cum de a rămas așa și mă bucur :) La intrarea în Costinești ne aștepta epava, desigur. Epava Evanghelia care a eșuat acum 48 de ani și care e încă aproape întreagă, ruginită și pictată. Aici e un loc bun de odihnă după pedalat, e bună perspectiva. Despre Costinești pot să spun că era însorit și liber la început de vară, cu multe pregătiri de sezonul...tipic de Costinești. Ne-am oprit un pic să se dezmorțească copiii și să alerge pe plajă și ne-am grăbit să ne întoarcem pe același drum ca să prindem frumoasa lumină de apus.

        Tura de biciclete Eforie - Costinești și retur a fost exact cât au avut răbdare copiii de 2 ani și jumătate, cu pauza de alergare. Nu sunt sigură că ar fi rezistat mai mult. Noi am mers ușor, nu sunt urcări aproape deloc cu excepția celei de pe plajă, de la far, înapoi pe faleză. A fost frumos. Am ales să plecăm după amiază, când soarele nu este așa de puternic și ne-am întors seara, exact când se încheia lunga zi de iunie. În alte veri recunosc că nu țineam cont de soare, mă ”îmbrăcam” la plecare în cremă SPF și consideram că sunt protejată toată ziua, pedalam același traseu, până la Olimp apoi treceam prin toate stațiunile și ne opream la plajă între Venus și Saturn unde este frumos, plaja este mare, nu foarte aglomerată, fără tarabe. Dar atunci eram doar doi, responsabili doar de noi :)

        Mi-a plăcut să povestesc, trebuia sa fac acest lucru, e frumos la noi la mare, sunt multe locuri grozave, voi mai povesti :)

Photo credits: Dimitrie - Studioul Colorat și Vergi - prietena mea creativă